U3A Toulouse

Nimic din datele de început ale ideii profesorului Pierre Vellas nu anunța dimensiunea fenomenului. Totul a plecat de la curiozitatea firească a cercetătorului care își punea întrebarea dacă activitatea intelectuală la vârsta senectuții poate să influențeze calitatea vieții. Nicio idee preconcepută asupra posibilelor rezultate, doar un grup de voluntari și disponibilitatea unui laborator de cercetare de a-i urmări. Când a propus conducerii Universității de Științe Sociale din Toulouse crearea unui dispozitiv de învățare care să se adreseze vârstnicilor, Vellas a avut de fapt două obiective-cheie: să răspundă așteptărilor unui segment dinamic aflat în căutare de activități post-pensionare și să răspundă în același timp unui comandament politic care solicita universităților să se aplece către nevoile societății.
La origine, U3A Toulouse oferea un curs de gerontologie persoanelor cu statut de pensionar și care doreau să învețe cum să-și îmbunătățească starea de sănătate atât printr-o dietă potrivită cât și prin exersarea memoriei și a cogniției. Bazat pe succesul primului set de activități din noul program de studii destinat vârstnicilor, Pierre Vellas a inițiat noi cursuri, de gimnastică și limbi străine, pe care le-a făcut parte a ofertei Departamentului de Educație Continuă.
Succesul primei universități pentru vârsta a treia a fost atât de puternic încât numele inițiatorului său a devenit, implicit, extrem de cunoscut. Fără a minimaliza rolul jucat de Pierre Vellas, trebuie spus totuși că apariția U3A la Toulouse s-a datorat în primul rând unui context legislativ favorabil, iar crearea unei universități destinate vârstnicilor nu făcea decât să răspundă unui mandat guvernamental, reglementat de Legea de orientare din 12 noiembrie 1968, supranumită ”legea Edgar Faure”. Legea redefinea misiunea universităților franceze care, dincolo de sarcina lor tradițională de învățământ și cercetare, trebuiau ”să răspundă nevoilor națiunii căreia să-i furnizeze cadre pregătite pentru toate domeniile” (Legea 12/1968). Formarea continuă și educația permanentă apăreau direct legate de această cerință, universitățile urmând să le integreze în oferta lor indiferent de vârsta solicitanților. Activitățile oferite persoanelor în vârstă în cadrul universității au completat astfel paleta de servicii educaționale deschisă de legea în cauză.
Este utilă cunoașterea acestui context pentru înțelegerea modelului francez de U3A. Aceasta este găzduită integral de universitate, planificarea și livrarea activităților sunt gestionate de personal profesionist, cadrele didactice și personalul auxiliar aparțin universității, în timp ce studenții optează și participă la cursuri, dar nu au un control al agendei sau activităților propuse în orar. Accesul se face pe baza unei înscrieri, la începutul anului, structura semestrelor fiind identică cu cea a studenților de la cursurile de zi, iar prelegerile sunt oferite cel mai adesea în sistem ”curs magistral” de către profesori de carieră (În 2016 am răspuns de două ori invitației de a vizita Universitatea de Științe Sociale din Toulouse – prima dată în luna mai, într-o vizita prospectivă, însoțită de profesorul Tudor, a doua oară în luna noiembrie, într-o misiune de predare Erasmus. Cu acea ocazie am susținut două conferințe și la U3A care, la acel moment, număra în jur de 700 de studenți seniori). https://www.youtube.com/watch?v=Bu4ItE7odPY
Modelul francez al U3A s-a răspândit mai ales în Europa continentală și mai ales în acele țări care, în cursul secolului XX mai avuseseră experiența unor programe de educație pentru adulți, chiar dacă nu special destinate adulților în vârstă.