Șantierul gălățean al U3A

După luni de cercetare și câteva vizite de lucru în străinătate, crearea unei U3A la Galați a început să prindă conturul unui obiectiv precis și extrem de provocator, căci știam că pentru atingerea lui era nevoie de un ghidaj pe care nimeni nu îl putea oferi în spațiul românesc. Întâlnirea cu experiențele occidentale nu făcuse decât să deschidă o lista mare de întrebări| : Ce fel de u3a doream la Galați? Cine să gestioneze activitățile și ce formulă de organizare este mai potrivită ? Care e limita de vârstă recomandată ?
Adoptarea modelului francez părea cea mai bună alegere, dar reglementările universitare românești nu permiteau o gestiune comparabilă cu cea văzută la Toulouse, Metz sau Le Havre. De aceea, prima provocare a reprezentat-o găsirea formulei de încadrare instituțională legală. În acest sens, a fost necesară o trecere în revistă a cadrului normativ privitor la educația adulților (despre care am și scris ulterior un articol). Contextualizarea europeană și urmărirea cronologică regresivă a acestei teme au apărut ca necesități obiective pentru integrarea u3a in peisajul educațional general. Dimensiunea educațională, a transmiterii de noi cunoștințe, se va menține ca fir conducător în întregul demers organizatoric al u3a, chiar dacă restul paletei de semnificații și valori, de la cele sociale și culturale, la cele medicale și economice s-au adăugat implicit.

Afiliere instituțională

În căutarea celei mai bune formule organizatorice, primul pas l-a reprezentat includerea temei vârstnicilor pe agenda centrului de cercetări care funcționa la acea vreme în facultate și al cărui director eram. În acest sens, Hotărârea nr.135/28 iunie 2016 a Senatului Universității ”Dunărea de Jos” consfințea înființarea unui laborator de cercetare, în cadrul Centrului de Cercetări Juridice, Administrative, Sociale și Politice, care urma să găzduiască cercetarea fenomenelor legate de îmbătrânirea demografică și politicile sociale asociate. Laboratorul a fost denumit ”universitatea vârstei a treia”. Era evident, însă, că nou-creatul atelier de lucru nu putea viza decât o linie de cercetare, în acord cu specificul facultății. Ca orice entitate intra-universitară fără personalitate juridică, deținând doar un act de recunoaștere instituțională, laboratorul nu avea pârghiile legale pentru a putea gestiona activități educativ-didactice. Operațiunea de înscriere a cursanților, prelucrarea dosarelor, încasarea eventualelor taxe, propunerea unui plan de învățământ erau activități care depășeau atribuțiile și puterea unui simplu laborator de cercetare. Soluția corectă pentru găzduirea unei asemenea activități a reprezentat-o o cu totul altă structură din cadrul universității - Departamentului de Formare Continuă și Transfer Tehnologic (DFCTT). Creat prin proiectul TEMPUS al Comunității Europene, JEP 11243-96 și având ca obiect de activitate pregătirea cadrelor din interiorul și din afara comunității academice prin cursuri de inițiere, specializare, perfecționare etc, DFCTT funcționează în baza Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 25.944/1.02.1999. În oferta educațională se regăsesc cursuri de formare continuă, programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, programe de conversie profesională, cursuri de calificare, cursuri de perfecționare. Activitatea departamentului este reglementată printr-o Metodologie specifică și este în acord cu prevederile Legii 1/2011 privitoare la educație continuă și învățare pe tot parcursul vieții. În cadrul DFCTT, U3A a fost asimilată unui program de studiu de scurtă durată (un an academic), coordonat de un director de program, respectiv subsemnata.