Am fost noi primii? Da și nu! U3A Roman

Ar putea părea destul de firesc să asociem ”universitatea vârstei a treia” cu universitățile populare. În România, existența universităților populare trece de 100 de ani, căci Nicolae Iorga o înființa pe cea de la Vălenii de Munte în 1908. Mai mult ca sigur că savantul s-a inspirat din lumea franceză a cărei atmosferă intelectuală o cunoscuse în timpul studiilor sale la Paris, în anii 1890-1891. Aici primele universități populare apar la sfârșitul secolului al XIX-lea, deși inițiativele scandinave (In 1844 pastorul Nikolai Grundtvig crea în Danemarca o școală pentru adulți (folkehøjskoler), iar în 1868 luau ființă primele universități populare în Suedia) în materie de educație populară sunt anterioare celor franceze. Totuși Franța, țară cu o lungă tradiție educațională, rămâne sursa principală a numeroase inovații sociale care vor fi copiate mai apoi de lumea europeană.
O întreagă rețea de asemenea asociații susținute de V. I. Bărbat, Ștefănescu-Goangă, D. Gusti, I. Dalles a luat naștere în perioada interbelică.
Înscrise în curentul unei noi pedagogii, pedagogia socială, acțiunile de promovare a culturii în rândul comunităților rurale sau de sprijinire educativă a grupurilor marginale nu lipsesc în istoria socială românească. Acordând atenție îndeosebi adulților din categorii defavorizate, pedagogia socială a început treptat să se confunde cu formarea adulților, devenind treptat teoria și practica educației adulților, aceasta fiind accepțiunea sub care circula astăzi vechile idei ale pedagogiei sociale (Neculau, 2004).
Având în vedere contextul european, apariția unei universități a vârstei a treia în România, în anii ’80, probabil că nu ar trebui să mire pe nimeni. Sau poate că da, tocmai pentru că aceasta reprezenta o practică de inspirație occidentală, lucru puțin agreat în sistemul comunist centralizat. Însă oricare ar fi poziția față de fenomen, un fapt este sigur - formula românească a universității vârstei a treia nu are în spate aceleași premise demografice ca ale u3a-urile occidentale. România acelor vremuri nu era nici pe departe în situația unui risc de îmbătrânire demografică, căci politica poantilistă lansată în 1966 produsese efecte vizibile în structura populației, iar ponderea celor peste 65 de ani era în jur de 8%! Dată fiind însă notorietatea Anei Aslan, ca exponentă de mare vizibilitate a geriatriei românești în lume, și pe fondul unui sistem ideologic care clama grija pentru om, inițiativa pentru o universitate a vârstei a treia a prins contur. Surprinzător, însă, nu într-un mare oraș universitar, ci în micul orășel Roman.
Inaugurată la 3 octombrie 1986, prima instituție de acest fel din țara noastră, cum o anunță prospectul-program, era realizată ”printr-o strânsă colaborare între Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie, Casa de Cultură a Sindicatelor din Roman, Consiliul Sindicatelor și Comitetul Municipal de ”Cruce Roșie” Roman, precum și cu concursul unor instituții medicale și cultural-sociale din București și Roman, din Iași, precum și din alte orașe cum ar fi Piatra Neamț, Cluj-Napoca, Ploiești, Pitești, Târgu-Mureș” (Prospectul-program, 1986).
Din această înșiruire de actori contributori reiese prima trăsătură a nașterii U3A de la Roman – crearea ”universității” este rezultatul mai multor actori, între care nu se identifică cu claritate un fondator, paternitatea ideii de origine pierzându-se într-o masă colectivă/istă.
În al doilea rând, are ingredientele unei u3a metis, căci, pe de o parte, sarcina pe care și-o propune are la bază obiective educaționale și sociale și deziderate medicale, conform modelului francez, însă din punct de vedere al afilierii instituționale este complet non-academică. Pe de altă parte, însă, pentru a induce ideea de academism, în structura Universității Vârstei a III-a de la Roman au existat patru ”facultăți”: Facultatea Social-Politică, Facultatea Umanistică, Facultatea de Gerontologie și Geriatrie, Facultatea de Hobby-uri și Terapie Ocupațională. Că U3A Roman integra o vădită componentă politică o probează faptul că ”decanul” Facultății Social-Politice era un activist al comitetului municipal Roman și ca primul curs ținut s-a numit ”Din gândirea politică, filosofică, economică și socială a Secretarului General al Partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, și contribuția sa la îmbogățirea teoriei și practicii revoluționare”!!!, în timp ce ”decanul” Facultății de Hobby-uri și terapie ocupațională era președintele CAR pensionari și al clubului pensionarilor din Roman.
Structura de la Roman funcționează cu un amestec de influențe și practici, lucru care reiese din faptul că deși se numește Universitatea Vârstei a III-a, programul său spune că ”se adresează în primul rând populației ieșită la pensie, dar, ea este larg deschisă tuturor vârstelor, tuturor celor care doresc să se informeze în domeniul problematicii geronto-geriatrice sau să participe într-un fel sau altul la rezolvarea complexelor probleme ale vârstei a III-a și ale raporturilor acesteia cu celelalte vârste ale societății”. Acest aspect o leagă foarte clar atât de una din ramificațiile pe care U3A le dezvoltase deja în Franța, sub forma ”université du temps libre – UTL”, dar și de propria noastră istorie românească a universităților populare. De altfel, faptul este confirmat de autodefinirea pe care o găsim în același prospect-program: ”universitatea vârstei a III-a a fost concepută ca un for de răspândire a culturii, a cunoștințelor științifice și tehnice, ca o tribună pentru afirmarea ideilor creatoare, progresiste, deschisă larg tuturor generațiilor” , text care seamănă întrucâtva cu ceea ce își propunea Iorga la Vălenii de Munte - " am deschis aceste cursuri de vară cu scopul dublu: de a trezi sufletul românesc de pretutindeni și de a schimba, prin acest suflet, chiar formele de stat, și de a răspândi cât mai multă lumină și învățătură bună".
Universitatea Vârstei a III-a Roman nu a funcționat decât doi ani, dar urme ale activității acesteia se mai găsesc încă în câteva amintiri și memorii individuale pe care le-am descoperit în propria familie.
Image