Cahul, 2009

De prin anul 2000, UDJ-ul are o extensie in Moldova de peste Prut. Filiala funcționează în clădirea universității din Cahul. Parteneriatul are toate ingredientele – învățământ, câte un dram de naționalism cu garnitură de geopolitică, frățietate, bani, bună intenție, suspiciuni locale, lista e lungă. M-am dus și eu ani buni. Naveta înseamnă o zi pe săptămână, cu cursuri modulate. După o zi la Cahul, îți trebuie alte două să te refaci. Și nu sunt decât 60 de km. Dar nu distanța epuizează. De câte ori merg acolo trăiesc un sentiment amestecat.

La Cahul lumea e o oglindă deformantă. Puține lucruri sunt atrăgătoare. Printre ele, bomboanele de la Fabrica „Bucuria”, vestită pentru produsele ei. Preţurile arată diversitatea și complexitatea – de la 38 la 145 lei moldovenești/kg, cu schimbarea categoriei de preț cam din 20 în 20 de lei și pe fiecare palier sunt, în medie, câte cinci-șase sortimente. Mai demult am luat, spre evaluare, câte două din fiecare fel, dar de atunci am uitat care sunt cele mai bune căci au niște nume... meteorit, chișinău de seară, lapte de pasăre, zefir glasat, număuita, griliaj!... Nu-i așa că au imaginație? Au chiar și variante de post.

Atentă la indicația cuiva despre bomboane (!), întreb pe vânzătoare – cu ce sunt umplute? – cu ”jăleu...”, îmi răspunde sobră tăntica roșcovană (cu jăleu?... mă gândesc o clipă că o fi varianta de criză între ”jale” și ”văleu”)... de prune, continuă femeia. Aaa, e clar, deci umplutura e de rahat. Mă duc și alături, la taraba vecină – ale dvs cu ce sunt umplute? – cu ce vreți să fie umplute?! îmi răspunde profesionist vânzătoarea, în termenii imbatabilei politici de marketing a la Ianke; - cu bucurie! comand eu pe loc, inspirată de gândul la cineva drag. Vânzătoarea se uită la mine și pune punga la loc descumpănită. Din astea chiar nu are. Dar își notează. O să le dea pe lista de comenzi, la fabrică. Să mai încerc eu peste ceva vreme.

Plec și o las pe vânzătoare cu pixul în gură, gânditoare.

Mă vântur printre tarabele pline cu flori de grădină, gogoși umplute cu varză, împletituri din pănuși de porumb, chinezisme făcute în turcia, halva originală și pește afumat. Tarabagii îți vorbesc basarabenește după ce te măsoară rusește. Cahulul universitar este, de fapt, un târg de 25.000 de locuitori care polarizează raioanele din sudul Moldovei. E mic și cu moț.

Cursul pe care îl predau celor înscriși la masterul de administrație se ține în clădirea universității de stat B.P. Hașdeu. Atmosfera e de film sovietic – clădirea a aparținut cândva comandamentului armatei: holuri cu podele de scândură date cu motorină, miros de tocaniță la barul de jos (unde se poate lua o cafea îndoielnică și un ceai excepțional), wc-uri turcești fără apă, pereți cu ”urechi” kgb-iste, tehnică informatică nouă în contrast cu vopseaua albastră a cercevelelor de la ferestre, coloane cu capiteluri corintice purtând încă secera și ciocanul, habitudini de margine de imperiu. De fiecare dată când mă duc mă cuprinde lehamitea de context și îmi zic că o să le predau ceva acolo, ce-o fi, propunându-mi să adopt o atitudine de sictir adaptat mediului degrada(n)t în care se întâmplă actul didactic.

Dar nu pot niciodată. Îi privesc cu drag pe oamenii aceia tineri (care folosesc frecvent niște regionalisme hilare), chiar dacă pe mulți dintre ei îi simt duplicitari în opțiunile politice. Vor și cu noi și cu ei. Dar asta nu îmi influențează felul în care îmi fac meseria. Nu pot să prestez ”la mișto” sau să adopt un ton sec când vorbesc despre orașe, despre lume și lumi, despre oameni, despre lucruri care se văd și care nu se văd, despre ceea ce află în jurul meu de aici și până departe, despre frumusețea cunoașterii în toate formele ei. Așa că la Cahul ajung să predau cu aceeași convingere cu care o fac la Galați, Paris sau Helsinki.

Și mă bucur! Îmi place ce fac și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta.

* * *

Termin cursul și alint în gând pe cine îmi cade primul în amintire. Mă înviorează apropierea întoarcerii la Galați, în occident! Între centrul orașului și vama Cahul, microbuzul nostru bifează toate gropile din șosea. Zdruncinăturile sunt atât de zdravene încât îmi deranjează până și gândurile, care sar, care mai de care, din prin sertarele lor, amestecându-se unele cu altele. Toate sunt de-a valma, o să îmi ia tot drumul de întoarcere ca să le reașez în ordine.